S-a încheiat încă un atelier de peisaj la Vila Golescu din Câmpulung Muscel. Echipa s-a apucat voiniceşte de treaba pe aleea secundară şi a curăţat drumul până în zona primei terease, a nivelat pentru o pantă bună de scurgere a apei. În acest context, s-a descoperit un şanţ pietruit foarte bine făcut, care în trecut, colecta apa.
Grădina a răsfăţat şi a recompensat cu arborele lalea înflorit şi o întreagă simfonie de flori şi arbuşti în floare.
Ca în toţi anii, atelierul a presupus şi descoperirea locului, conceptul de observator de peisaj extinzând aria de studiu şi către alte locuri frumoase din Lereşti, Mateiaş sau Dragoslavele.
Detalii în emisiunea MuscelTV din 18 mai 2018: https://www.youtube.com/watch?v=JIAQwq9XQdA
#EuropeForCulture, #EYCH2018, #patrimoniuiubit
S-a încheiat încă un tur de ateliere cu copiii la conacele avute în grijă de către Fundaţia Pro Patrimonio: Conacul Perticari Davila din Izvoru, Conacul Neamţu din Olari şi Vila Golescu din Câmpulung Muscel. Această tură coordonată de inimoasa Machidon Andreea-Daniela a fost sprijinită de voluntari dedicaţi şi speciali. Vrem să mulţumim participării în premiera unei mame, Daniela Marchidan, foarte răbdatoare şi atentă cu copiii precum şi băieţelul ei de 10 ani. Ne-au ajutat nu numai în organizare dar şi la confecţionat lucruri. Mulţumiri speciale şi studentei la arhitectură, super creativă şi simpatică Isabella Madauanu.
Tema acestui tur de conace a fost apropierea și înțelegerea naturii şi a elementelor acesteia prin desen de observație şi desen reinterpretat. Echipele de copii de la fiecare dintre cele trei conace au reuşit să picteze săculeţi de tip lunch-box, potriviţi pentru cules plante, frunze sau alune cu desene botanice, pe care, în viitorul apropiat îi veţi găsi de vânzare. De asemenea, şi-au realizat pentru şcoală minisăculeţi de tip penar pe care şi i-au personalizat prin tehnica ştanţării, realizandu-şi propriile ştampile din FIMO.
Au reuşit să facă o serie foarte simpatică de agende colorate folosind o metodă simplă de legatorie de carte, acestea urmând să fie agendele lor proprii cu module pe care şi le pot schimba singuri odată ce e termină foile existente. Foarte util pentru dezvoltarea lor creativă ulterioară au primit în vocabular un cuvânt nou, noţiunea de fonturi, pe care l-au exersat şi pe noile agende. La Conacul Neamţu şi la Vila Golescu au lucrat afară, bucurându-se din plin de natură, iar la Izvoru atelierul s-a ţinut în cantina refăcută pe parcursul atelierelor anterioare.
Tur la conace este al doilea din seria de anul acesta şi face parte din proiectul mai amplu al Fundaţiei Pro Patrimonio, Educaţie pentru Patrimoniu care se derulează anul acesta sub umbrela European Year of Cultural Heritage #EuropeForCulture, #EYCH2018

Sub îndrumarea Andreeei Machidon, 12 copii din satul Olari s-au adunat la Conacul Neamţu pe 16 februarie şi 25 de copii din Câmpulung pe 17 februarie la Vila Golescu şi s-au pus întocmit pe bricolat MĂșTIȘOARE. Proiectele de bricolaj şi cele culinare au spus istorii desenate ale personajelor ce locuiau odată în Conacul Neamțu de la Olari și în Vila Golescu de la Câmpulung precum și poveşti din lumea creativ-ludică a măștilor populare românești
La final însoțirea momentul cinematografic specific atelierelor de la conace, a fost însoţit cu o serie de gustări „asamblate” creativ sub forma unor personaje….de mâncat.
Mulţumiri speciale: doamnei profesoare Liliana Chera, Andreei Săvescu (Asociaţia Edu Action) şi patrulei de Cercetaşi de la Câmpulung precum şi voluntarei dedicate, arh. Roxana Jilescu.
Educație pentru patrimoniu este unul dintre cele 4 proiecte ale Fundaţiei Pro Patrimonio care se derulează anul acesta sub umbrela European Year of Cultural Heritage – EYCH 2018. Cuprinde o serie de ateliere educative pentru patrimoniu pentru copii care se desfășoară în situri de patrimoniu din trei localități: conacul Neamțu din satul Olari, jud. Olt, conacul Perticari‐Davila din satul Izvoru, jud. Argeș, și vila Golescu din Câmpulung, jud. Argeș.
#EuropeForCulture, #EYCH2018
Încă de la începutul inițiativei de salvare a Casei Enescu, patrimoniul imaterial (muzica) s-a alăturat firesc în campania de sensibilizare și salvare de urgență a patrimoniului material (arhitectura). Printre concertele și recitalurile susținute atât în proximitatea Casei Enescu, cât și în alte locuri cu valențe culturale și memoriale, putem enumera: concert susținut la Institutul Cultural Român din Londra de pianista Raluca Știrbăț și violonistul Alexandru Tomescu în beneficiul renovării Casei Enescu din Mihăileni, 26 martie 2015; campanie de strângere de fonduri pentru restaurarea casei Enescu, în cadrul Turneului Stradivarius Enescu Experience, inclusiv un recital Alexandru Tomescu în fața Casei Enescu din Mihăileni, luna mai 2015; recital Raluca Știrbăț la Casa Ion Mincu din București, sediul Ordinului Arhitecților din România, decembrie 2015.
Recenzia evenimentului din martie 2015 de la Institutul Cultural Român din Londra poate fi consultată la adresa:
http://www.classicalsource.com/db_control/db_concert_review.php?id=12749
Sătenii din Mihăileni, ajutați de voluntarii studenți arhitecți și coordonați de meșterii locali, au participat la o clacă pentru „ungerea” Casei Enescu (reparația umpluturii de paiantă din pereți). Claca a fost asistată de o fanfară din Hilișeu și s-a organizat o masă la comun.
Parteneri au fost Filiala Teritorială Nord-Est a O.A.R., Primăria din Mihăileni, Primăria din Hilișeu, Asociația Nord; adresăm mulțumiri atât lor, cât și tuturor sponsorilor și donatorilor care fac posibilă salvarea Casei Enescu.
Un reportaj TVR Iași de Gabriela Baiardi (emisiunea „Vară pentru voi”, 9 iulie 2015) despre claca de „ungere” a casei lui George Enescu din Mihăileni:
https://www.youtube.com/watch?v=YkDetkgYIBY
Un film documentar de Francisc Mraz, fotopoetica.ro.
La 4 august 2016, s-a desfășurat a treia clacă de lutuire a peretilor casei din Mihăileni, jud. Botoșani, în care și-a petrecut copilăria George Enescu. Numită și „lutul bun” sau „mâna bună”, această clacă este diferită de cele anterioare. Lutul folosit pentru ultimul strat al lucrărilor de lutuire este pregătit după o rețetă tradițională, specială, iar munca propriu-zisă este făcută doar de de femei deoarece au mâinile mai fine si pot finisa învelișul casei. În schimb, bărbații au făcut schimb de rol cu gospodinele și au pregătit masa.
Un scurt film realizat de Alex Condurache și Diana Iabrasu despre claca „mâna bună” de la casa lui George Enescu din Mihaileni, jud. Botoșani (4 august 2016) poate fi văzut aici:
Starea de degradare în care se afla Casa Enescu din Mihăileni în urmă cu cca 1 an, poate fi văzută în filmarea din martie 2015, realizată de muzicianul Mani Gutău, Formația Urma, în cadrul proiectului Lost End Found.
https://www.youtube.com/watch?v=u47Mt5G-k_g
Primul atelier practic din seria destinată revitalizării Ansamblului Conacul Neamțu din satul Olari (desfășurat în perioada 4-9 iulie 2017) a avut ca tematică restaurarea pardoselilor din mozaic roman pentru a contribui la lucrările de conservare a conacului degradat. La etajul conacului, loggia, holul și camera de baie au pardoseli de mozaic roman, din bucăți de marmură colorată, cu desene elegante
Timp de o săptămână, cinci voluntari englezi şi doi francezi, coordonați de arh. Raluca Munteanu (Pro Patrimonio) și restaurator Liviu Epuraș (Universitatea Națională de Arte București), au făcut lucrări de reparații și conservare: completare goluri pardoseală, refacere placaj ceramic pereți baie, reproducere modele mozaic (delfini și lei) pe panouri mobile.
Între timp, ei au explorat și peisajul cultural al zonei: mănăstirea Brâncoveni și crama Avincis din Drăgășani.
Alex Iacob a venit din Craiova și a documentat printr-un film munca voluntarilor:
Mulţumiri se cuvin LEROY MERLIN România pentru sprijinul acordat cu materiale şi unelte atât de necesare într-un astfel de demers!
Seminte de conac este un proiect de colaborare între Pro Patrimonio si comunitatea de copii din Comuna Izvoru, jud.Arges. Împreună încercăm să amenajăm un loc de creație și activități în Ansamblul Conacul Perticari Davila dedicat întregii comunități.