Dacă tencuielile de soclu, pe care le-am adunat până acum, au fost vibrante și au vrut să ne atragă atenția atunci când treceam pe lângă ele, tencuielile de la etajele superioare sunt, de cele mai multe ori, mai puțin elaborate în tratamentul aparent al finisajului.
Totuși moderniștii nu se lăsau nici aici mai prejos. Decorațiile delicate ofereau caracter fațadei și marcau foarte frumos diferitele volumetrii ale cladirii. Și, asemeni unei picturi, invitau și mai mult să te apropii și să descoperi tușele discrete ale meșterului tencuitor.
.
Detalii din proiectul „Texturi uitate – Bucureştiul Interbelic”, proiect cultural al Fundaţiei Pro Patrimonio desfăşurat în toamna anului 2019 şi finalizat prin ghidul Texturi uitate: Bucureştiul interbelic. Reţetar de tencuieli, autor Ruxandra Sacaliş.