17.11.2022
S-au anunţat câștigătorii Burselor și rezidențelor Cărturești. Este al treilea an în care care proiectul Burselor și rezidențelor Cărturești funcţionează în trio: Fundaţia Cărtureşti – Fundaţia Pro Patrimonio – Asociaţia Maria. Parteneriatul oferă scriitorilor români un spaţii plăcute, dedicate, în care timp de o lună aceştia pot sta să creeze departe de agitaţia zilnică. Reacţiile până acum au fost excelente, Vila Golescu i-a găzduit în 2021 pe Ștefania Mihalache şi pe Andrei Dósa pe iar anul acesta pe Moni Stănilă şi Alexandru Vakulovski. Anul acesta avut loc şi un foarte bine primit eveniment local în Câmpulung numit Lecturi în rezidenţă.
Anul acesta au fost 186 de înscrieri (cel mai mare număr de până acum) pentru cele 6 burse și rezidențe puse la dispoziție la ediția a 3-a.
Juriul a hotărât ca la ediția aceasta să nu acorde bursa pentru eseu, din pricina numărului mic de înscrieri și a faptului că proiectele propuse nu îndeplineau calitățile necesare. Astfel că bursa pentru eseu a luat anul acesta forma unei a doua burse speciale, destinate unui autor nedebutat.
Așadar, câștigătorii ediției a 3-a sunt:
Poezie: Teodora Coman
Proză scurtă: Iulian Popa
Roman: Diana Bădica
Bursa pentru scriitori basarabeni: Emanuela Iurkin
Bursă specială a juriului: Sebastian Sifft (roman)
Bursa specială dedicată unui autor nedebutat: Ana Alexandrescu (proză scurtă)
La fel ca la ediția precedentă, juriul a alcătuit și o listă de așteptare, în eventualitatea în care unul dintre scriitori este nevoit să se retragă.
Poezie: Robert Gabriel Elekes
Proză scurtă: Irina Georgescu Groza
Roman: Ana Maria Sandu
Bursa pentru scriitori basarabeni: Victor Țvetov
Bursa specială a juriului: Adina Popescu (roman)
Bursa specială dedicată unui autor nedebutat: Rucsandra Pop (roman)
Juriul a fost alcătuit din: Carmen Mușat (critic literar, redactor-șef Observator Cultural), Alina Purcaru (scriitoare și jurnalistă), Alina Aviana (redactor, membru în departamentul de comunicare Cărturești), Marius Chivu (scriitor, critic literar, redactor Dilema Veche), Mircea Pricăjan (scriitor, traducător, redactor-șef Revista de cultură Familia).
Le mulțumim tuturor scriitorilor pentru încredere, juriului pentru lectura și grija cu care a citit textele și mulțumiri speciale cititorilor care susțin an de an proiectul prin campania #CititoriPentruScriitori
Numărul mare de înscrieri înregistrat an de an arată câtă nevoie există de asemenea programe de sprijin pentru scriitori, de a le oferi spațiul și contextul potrivit pentru scris.
Deși de obicei reușesc să scriu în orice condiții, de data asta simt nevoia acelui lux de care vorbea și Virginia Wolf, fiindcă niciodată nu am avut ,,o cameră numai a mea” și niciodată nu am îndrăznit să aplic pentru obținerea unei rezidențe de scriere. Cred că va fi o experiență indimenticabilă pentru orice beneficiar/ beneficiară și, mai ales, profitabilă din punctul de vedere al creației. – Teodora Coman
Rezidenţa mi-ar oferi spaţiul şi timpul necesar pentru a putea finaliza volumul, departe de agitaţia cotidiană. Cred că acest spaţiu şi timp decupate din fluxul alert şi complicat al vieţii cotidiene sunt esenţiale pentru ca volumul meu să îşi atingă potenţialul maxim. – Cristina Ispas
Indiferent că voi câștiga sau nu una dintre bursele oferite de dumneavoastră, gestul Fundației Cărturești este unul meritoriu, care merită aprecierea celor ca mine, oamenii care ne chinuim să scriem într-o țară în care, din păcate, nu se poate trăi din scris… – Marius Albert Neguț
Cum e să scrii fără să te uiți la ceas, fără să-ți sune alarma telefonului pentru treburile casnice? Cum ar fi să scrii zile întregi fără să culpabilizez? S-ar schimba oare scrisul? Valoarea lui? Cine va avea de câștigat? Autorul? Cititorul? Literatura? – Lilia Calancea
***
Bursele de creație literară Fundația Cărturești, Asociația Maria & Pro Patrimonio au luat naștere din dorința de a promova și încuraja dezvoltarea literaturii române contemporane, începând cu sprijinul acordat autorilor ei. Într-o piață de carte dominată de traduceri, unde pentru majoritatea autorilor, scrisul este al doilea, dacă nu chiar al treilea job, proiectul acestor burse și rezidențe își propune să redea scriitorilor contextul necesar pentru a se dedica scrisului: timp, „o cameră doar a lor” și cât mai puține constrângeri exterioare.
***
Asociația Maria (Țibănești) este o organizație non-profit înființată în anul 2000. Președintele organizației este arhitectul Șerban Sturdza. Acțiunile Asociației Maria se desfășoară în comuna Țibănești, județul Iași.
Din 2006, la conacul Petre P. Carp din Țibănești se organizează un program cultural intitulat Batem fierul la conac! Programul include o serie de workshopuri de meșteșuguri tradiționale și tehnici experimentale și este coordonat de Asociația Maria în parteneriat cu Fundația Pro Patrimonio. Toate activităţile grupate în jurul conacului P.P. Carp constituie o şcoală de meşteşuguri, destinată în primul rând sătenilor din zona Ţibăneştiului, dar şi tuturor celor care conştientizează valoarea patrimoniului cultural şi nevoia de a-l transmite urmaşilor. Ansamblul istoric de importanță națională Petre P. Carp din Țibănești este compus din conac, biserică, mausoleu și clădirea anexă.
Fundația Pro Patrimonio este o organizaţie neguvernamentală nonprofit internaţională, cu filiale în România (București), Marea Britanie și Franţa. Înființată în anul 2000, fundația derulează o serie de proiecte care au ca misiune principală conservarea, salvarea și reactivarea patrimoniului cultural, cu precădere arhitectural. Acțiunile se concentrează pe proiecte practice de protejare și reabilitare a patrimoniului, precum și pe implicarea și conștientizarea de către comunități a propriei identități, a memoriei și valorii moștenirii culturale.
Vila Golescu, situată în Câmpulung Muscel la picioarele Carpaților, este un ansamblu arhitectural și peisager unic prin diversitatea elementelor care se găsesc aici. Această reședință încântătoare a fost construită în 1910 și este un exemplu reușit al stilului neoromânesc, cu ancadramentele de ferestre din piatră de Albești, un foișor bine proporționat și arcade armonioase, simplu decorate. Vila este folosită şi ca spațiu de evenimente culturale, seminarii, lecturi sau lansări.
Citeşte şi:
L’Atelier Au Son. Rezidenţe de mediu la Vila Golescu
Lecturi în rezidenţă – 25 martie la Vila Golescu
Accelerator de rezidențe creative
REZIDENŢE GOLESCU: Al doilea an al Burselor Cărtureşti
REZIDENŢE GOLESCU: Prima ediţie Bursele Cărtureşti, 2020-2021