În 2024, în cel de al IV-lea an de colaborare între Fundația Pro Patrimonio și Fundația Cărturești, la Vila Golescu am găzduit cu mare plăcere scriitorii Daniela Rațiu, Florentin Popa şi Radu Aldulescu, câștigători ai celei de-a 4-a ediții a Burselor de creație literară Cărturești.
Deja o tradiție, fiecare dintre aceștia și-au expus trăirile, experiențele, gândurile în cadrul podcastului moderat de către Corina Giurgia.
În biblioteca Vilei Golescu s-au spus poveștile frumoase ale scriitorilor pe care le găsiți deja încărcate pe YouTube
Radu Aldulescu a povestit despre scris ca chestiune de dragoste și solitudine, despre lumea din jur, despre lumea scriitorilor, despre cum a colaborat cu Lucian Pintilie, dar și despre cât de importantă este susținerea din partea celei cu care își împarte viața, regizoarea Alina Hiristea Aldulescu.
Florentin Popa a povestit despre scris, despre burse ca despre niște reale șanse de a duce la capăt proiecte literare și despre creativitate.
Daniela Rațiu povestește despre ceea ce au trăit bunicii, prin vocea amintirilor mamei, care la vârsta deportărilor și a foametei din Basarabia avea 5 ani. Scriitura ei constituie o lume aparte, una care salvează viitorul de trecut. Dialogul atinge și discuții despre scris, despre cum și dacă se poate trăi din scris în România.
Citește și
Lecturi în rezidenţă ediţia a IV-a