Susţine patrimoniul românesc utilizându-l!
CAZARE ÎN VILA GOLESCU, CÂMPULUNG (JUD. ARGEȘ)
Poziţionată la poalele Munţilor Carpaţi, pe dealurile domoale din Câmpulung Muscel, cu o splendidă privelişte asupra oraşului şi a întregii văi, Vila Golescu este o invitaţie la locuirea unui muzeu viu.
Programări şi rezervări la propatrimonio.romania@gmail.com sau completati formularul online aici
Prin amplasarea sa, vila oferă atât posibilitatea petrecerii timpului în interior, în vasta bibliotecă, dar şi în exterior prin explorarea parcului vechi de 100 de ani, plin de specii rare, care înconjoară vila.
Vila Golescu din Câmpulung Muscel este un ansamblu arhitectural și peisager unic, păstrând nealterate elemente valoroase de arhitectură, mobilier, artă și un parc terasat de patru hectare care cuprinde plante rare şi exotice.
Vila Golescu a aparţinut unei vechi familii românești, a cărei istorie începe în secolul al XV-lea. Irina şi Viorica Golescu, ultimele descendente ale familiei, au donat fundaţiei casa şi mobilierul de epocă, biblioteca, mici obiecte, covoare. Clădită în 1910 de către tatăl lor, este un exemplu reușit al stilului neoromânesc tipic pentru această regiune și a supraviețuit războaielor mondiale și epocii comuniste mulțumită descendenților familiei care și-au dorit salvarea ansamblului pentru generațiileviitoare.
Rezultatul procesului de restaurare este o combinaţie între casa memorială Golescu şi o casă de oaspeţi confortabilă, cu toate facilităţile moderne, formată dintr-un generos hol de primire, salon, sală de luat masa, sufragerie, bucătărie, cinci dormitoare şi trei băi. Este unul dintre puţinele cazuri de conservare reuşită şi integrare în viaţa comunităţii a unui obiectiv de patrimoniu.
Pentru a afla costurile şi condiţiile de cazare sau pentru organizarea de evenimente sau sesiuni de fotografie în vilă şi/sau în parcul ce o înconjoară consultaţi Locuire Istorica Vila Golescu 2023.
CAZARE ÎN CASĂ TRADIȚIONALĂ, VISCRI (JUD. BRAȘOV)
Experimentați locuirea tradițională în casa săsească, proprietate restaurată a Fundației Pro Patrimonio, de la numărul 18 din minunatul sat brașovean Viscri. Programări şi rezervări la propatrimonio.romania@gmail.com.
Această casă de oaspeți este formată din două clădiri care au fost construite în prima jumătate a secolului al XIX-lea. A fost restaurată în stil rural rural transilvănean de modă veche și este acum una dintre cele mai reprezentative case tradiționale din sat.
Casa din stânga are 1 dormitor matrimonial mare cu pat dublu, duș și toaletă separate, o sală de mese de vară și o zonă de bucătărie simplă, dar modernă, care vă permite autonomia. Casa din dreapta are 1 dormitor matrimonial mare (cu pat dublu), un dormitor single și baie. Dacă doriți să gustați bucătăria locală, bogată, gazda dvs. vă va invita cu bucurie să gustați arome locale. Ambele case au „soba” (sobe) săsești din cahle tradiționale pentru încălzire. Lemnul vă va fi furnizat atunci când vremea devine rece și veți adormi ascultând sunetul relaxant și liniștitor al focului.
Pro Patrimonio este partener: