24 DE ANI ÎN SERVICIUL PATRIMONIULUI ȘI COMUNITĂȚILOR DIN ROMÂNIA
Jurnal de şantier 2021

Jurnal de şantier 2021

Debutul şantierului a avut loc la începutul lunii aprilie 2021. Se repară și se completează ferestrele conacului cu atelierul de tâmplărie Etrusca srl reprezentată şi a fost semnat contractul cu o firmă specializată în restaurarea faţadelor conacului firma SHK Edificii Casa.

Cu sprijinul finanţării obţinute în cadrul concursului de proiecte la Timbrul Monumentelor Istorice al Institutului Naţional al Patrimoniului din 2020 am realizat şi depus pentru avizare proiectele necesare obținerii autorizației de construire. La începutul lunii iunie 2021 am obţinut Autorizaţia de Construire cu nr 3/03.06.2021. Pentru Conservare Conac Neamțu, sat Olari, comuna Pârșcoveni, jud. Olt și refuncționalizare în centru experimental de studii și educație, LMI 2015-OT-II-m-B-08968.

Refacerea finisajului de fațadă al conacului înaintează. Peste tencuiala de var meșterii au observat un strat subțiere mai dur care a ajutat ca profilele trase să aibă muchiile drepte. Am analizat acest strat cu ajutorul Universității Tehnice de Construcții ca să îi înţelegem mai bine structura şi compoziţia. Vom face şi un test de glet de var la fața locului. Mulţumim Pro Patrimonio Franţa pentru cremoanele trimise în România, acest sistem de închidere al ferestrelor nu l-am mai putut găsi la noi.

Încet, încet conacul prinde o nouă viaţă deja şi se primeneşte pentru noile întâlniri cu copiii din comunitătile din jur, care se vor desfășura în vară.

La mijlocul lunii iunie, alături de partenerii de la UiPath Foundation, am vizitat școlile din jurul Conacului Neamţu și cele două comunităţi din care, în curând, 20 de copii din familii vulnerabile se vor alătura programului educațional Future Acceleration Program. Copii de gimnaziu vor primi sprijin integrat menit să le asigure accesul mai bun la educație și vor participa la activități educaționale desfășurate chiar în curtea Conacului.

Pe parcursul lunii iulie, la conacul Neamțu au continuat lucrările de reparație a fațadelor. După ce a fost aplicat stratul propriu-zis de tencuială, acesta s-a finisat cu un tinci de var cu nisip foarte fin, iar profilele trase s-au finisat cu „ceapac” (un amestec de var cu aracet și apă macerat circa 10 zile). Acest amestec permite realizarea unor muchii precise și rezistente în timp.

S-au fixat, de asemenea, tocurile noi pentru ferestrele conacului pentru a putea monta cercevele noi. Deși s-au conservat majoritatea tocurilor originale, starea lor nu este potrivită pentru a monta cercevele noi, astfel încât s-a optat pentru adăugarea unora noi, către exterior, în continuarea celor existente, care să permită montarea unor noi cervecele ce se vor putea folosi corect.

Mulțumită eforturilor și sprijinului din primăvară, conacul are o fântână nouă, care ne permite acum să facem față secetei care deja s-a instalat în zonă. În ciuda ploilor puternice care au avut loc în țară, în Olari a plouat foarte puțin, iar terenul este foarte uscat. Din păcate multe din semințele plantate în grădina experimentală începută în primăvară nu au germinat (se pare că au fost prea vechi iar terenul nu a fost pregătit din timp), dar am continuat să ne interesăm în sat care sunt soiurile rezistente pe care le folosesc localnicii, pentru ca în toamnă să pregătim mai bine grădina.

 

Din luna august 2021 Conacul Neamțu are o nouă față!

La începutul lunii august echipa SHK Edificii Casa a finalizat reparațiile la tencuiala exterioară și montarea ferestrelor noi, care completează tocurile existente. Profilul decorativ de pe volumul scării a fost și el completat cu elemente turnate din ipsos, elemente care erau deja turnate anterior cu sprijinul firmei Cella Cosimex, căreia îi mulţumim.

Odată cu reparația fațadelor loggia de la etaj s-a redeschis, permițîndu-ne să admirăm peisajul înconjurător.

Seceta este la fel de gravă ca anii precedenți, majoritatea experimentelor pornite în primăvară nu au avut roade. Un singur fel din soiurile de porumb colorat a crescut și rodit firav. Amestecul de dovleci locali însă s-a dezvoltat bine, acoperind o parte din sol. Cele observate în acest an ne permit să facem planurile pentru anul viitor pentru Grădina Experimentală.

În luna septembrie am găzduit la Olari tabăra de vară U&I organizată de UiPath Foundation pentru copiii din Future Acceleration Program pentru care Pro Patrimonio acordă suport. 20 de copii din comunităţile alăturate din Osica de Sus şi Brăneţ au petrecut două zile intense cu activitiăţi care de care mai creativă şi mai stimulantă. Fundalul scenografic al Conacului Neamţu cu faţadele principale albe, noi, a completat acest decor.

 

Echipa Pro Patrimonio din Olt s-a mărit cu încă o persoană. Alături de cei trei angajaţi care au grijă de conac aceasta se alătură pe latura educaţională în susţinerea copiilor din FAP.

Tot în septembrie, chiar înainte de începerea şcolilor, s-a desfăşurat Atelierul de educaţie pentru patrimoniu la care au participat copii din Olari. După încheierea lui, angajaţii fundaţiei de la conac se pregătesc să pună conserve, valorificând producţia locală, compoturile, mai cu seamă, îi vor delecta pe copiii care vor veni la conac anul viitor.  La şantier s-a terminat amplasarea ferestrelor iar acum conacul se pregăteşte pentru sezonul rece prin amplasarea unor protecţii pe timp de iarna în frumoasa logie cu mozaic în tehnică romană de la etaj. Grădina experimentală a conacului intră şi ea în lucrările de toamnă, astfel încât la primăvară să avem un teren pregătit pentru agricultură. Mulţumim pe această cale sprijinului oferit de către ROMCIM pentru încheierea acestor activităţi.

Ne-am bucurat luna aceasta şi de recuperarea fântânii ce exista în curtea Conacului Neamţu de la Olari, înainte de 1949. Aceasta a fost mutată în perioada comunistă, dar recuperată  și returnată acum în memoria domnului Şerban Neamţu, ultimul proprietar al conacului. Aceste crâmpeie de recuperare a identităţii locului şi de utilizare activă ne bucură şi dau sens eforturilor făcute.

În luna noiembrie am arat toate zonele folosite anterior pentru lucernă și alte încercări, pregătind în felul acesta grădina pentru experimentele de anul viitor. Ne propunem să continuăm să testăm plantarea unor soiuri de plante utile pentru o grădină productivă care să reziste la secetă.

Mulțumită donației doamnei Sînziana Coșeru, fiica domnului Neamțu, conacul a primit în acest final de toamnă burlane şi jgheaburi noi montate foarte repede în ultimele zile însorite ale lui decembrie.


Citeşte şi:

Gradina experimentala de la Conacul Neamţu 

Un nou atelier de educaţie pentru patrimoniu la Conacul Neamţu din Olari

Jurnal de Atelier de Educaţie la Conacul Neamţu, septembrie 2021


Selecţii de presă:

Reconstruim teritorii, coagulăm comunități, experimentăm responsabil. Conacul Neamțu din Olari – Igloo

Fost conac din Olt, reabilitat de un ONG şi transformat în centru educaţional – Realitatea de Olt

AUDIO. Interviu cu Serban Sturdza – Preşedintele Fundaţiei Pro Patrimonio şi Raluca Negulescu-Balaci – Director executiv UiPath Foundation – Radio România Muzical

Radio România Actualităţi – Dincolo de ziduri (min 19:23) interviu cu Raluca Munteanu – Radio România Actualităţi

Ce poti face tu?

Newsletter Donează