Semnalăm apariția celui mai recent volum editat de revista Secolul 21 (nr. 10-12/2020; 1-3/2021), apărut cu sprijinul Ordinului Arhitecților din România, dedicat uneia dintre cele mai importante personalități ale României contemporane: arhitecta, scriitoarea, artista, disidenta anti-dictaturii ceaușiste și activista civică Mariana Celac.
Onorăm astfel memoria Marianei Celac (1936-2018), matematician și arhitect, personalitate discretă, cu o dimensiune culturală neconvențională, prieten generos și solidar, cu o inteligență emoțională exemplară.
Doamna Mariana Celac a fost Membru de Onoare al Fundației Pro Patrimonio, care i-a acordat această distincție pentru dedicație, determinare și consultanța continuă acordată în implementarea proiectelor.
Cu o practică profesională, civică, editorială și literară remarcabilă, Mariana Celac a încurajat explorarea unor direcții inovatoare prin implicarea comunităților din mediile rural și urban în arhitectura percepută prin intermediul practicilor de locuire. A avut o implicare decisivă în definirea strategiei pentru proiectul 60 de biserici de lemn, în proiectul de salvare și strămutare a bisericii din Pojogeni și în elaborarea soluției alternative propuse de Arhitecții Voluntari pentru Diametrala Buzeşti-Berzei-Uranus, incluzând salvarea Halei Matache din București.
Mariana Celac a militat împotriva sistematizării rurale și a demolărilor din perioada comunistă. Cercetările sale post 1990, dedicate locuirii în condiții de sărăcie extremă, contribuția adusă la coagularea breslei arhitecților și formularea politicilor de arhitectură, precum și explorările post 2000 privind arhitectura și spațiul public sunt câteva din rațiunile pentru care Mariana Celac face parte din istoria arhitecturii din România.
Revista Secolul 21 poate fi achiziționată în librăriile Cărturești