24 DE ANI ÎN SERVICIUL PATRIMONIULUI ȘI COMUNITĂȚILOR DIN ROMÂNIA
≡
Inclusă în proiectul 60 de biserici de lemn (alături de biserica din Urși aflată aproape, la 10 km) biserica de lemn din cimitirul satului Şirineasa, jud. Vâlcea (sec. XIX), poartă hramul „Sf. Nicolae”. Ea constituie un caz special (care înglobează în sistemul constructiv două tehnici rare), semnalat Fundației Pro Patrimonio în 2014 chiar de urmașul familiei ctitorilor, Constantin Poenaru, prin intermediul arhitectului Alexandru Baboș. În acel moment, biserica se afla într-o stare de degradare îngrijorătoare.
Ca urmare, biserica de la Șirineasa devine un studiu de caz distinct, sub umbrela programului de cercetare practică derulat de fundație. Tehnica de execuție a bolții – o structură ușoară din împletitură de nuiele de alun atîrnată de fermele acoperișului, realizată cu o dimensiune neobișnuit de mare (5 x 7 m cupola centrală), este valabilă și în arhitectura contemporană, care se orientează către materiale regenerabile, către simplitatea și rapiditatea execuției. Exemple recente de utilizare a împletiturilor de nuiele în arhitectură sunt tot mai frecvente, iar cazul Șirineasa permite cercetarea prin conservarea bisericii pentru calitatea execuției și performanțele constructive realizate.
Scurt istoric
Biserica apare menționată pentru prima dată într-un hrisov emis de Constantin Brâncoveanu în 1695, în care închină acest metoh mănăstirii Hurezi. Întreg satul Șirineasa apare în documente ca proprietate a mănăstirii Hurezi din 1606 până în 1863 cînd moşia a fost secularizată şi trecută în proprietatea statului. Conform pisaniei, biserica a fost refăcută din temelii între anii 1883-1887, cu ajutorul arhitectului Constantin Istrătoiu, prin primarul Nicolae Poenaru (reprezentat în pictura murală interioară alături de soția sa Elisaveta) și mulți alți ctitori locali, foști clăcași împroprietăriți prin reforma agrară de la 1864.
Ca în majoritatea cazurilor acestor biserici mici de lemn din satele din zona subcarpatică, după Primul Război Mondial se construiește o nouă biserică, mai mare, de zid. Din 1937, anul terminării lucrărilor la biserica nouă, biserica de lemn a rămas doar o capelă de cimitir, iar intervențiile de reparație și întreținere au fost tot mai rare și mai puține, pînăs a ajuns în starea actuală de degradare avansată.
În 2014, Fundația Pro Patrimonio a inclus biserica din satul Şirineasa în programul 60 de biserici de lemn. În 2016, prin programul 7 Most Endangered al Europa Nostra documentația tehnică pentru proiectul de conservare a bisericii a fost realizată de arhitecții Dana Raicu și Adrian Bălteanu.
În 2017 s-a făcut un prim pas printr-o intervenție de urgență care să conserve structura și valorile bisericii pînă la obținerea fondurilor necesare pentru întregul proces de conservare. Echipa de dulgheri și restauratori care a participat la primele activități de conservare lucra în acel moment în vecinătate, la biserica de lemn din Urși. Materialele rezultate din structura de protecție a bisericii de lemn din Urși și altele rămase în urma finalizării restaurării au fost folosite pentru intervenția de urgență de la Șirineasa. A fost realizată și o magazie de depozitare a materialelor și elementelor care necesită protecție.
În 2023 se constată o deteriorare majoră a structurii, protecția temporară fiind deja prea veche (folia de protecție este ruptă, sprijinirile sunt în parte deplasate etc.). Ca urmare, sunt necesare lucrări urgente de reparație la nivelul acoperișului și al bolții pentru a opri degradarea. Bugetul estimat pentru aceste lucrări în 2023 este de 30.000 Euro.
Elemente arhitecturale pe scurt
Valoarea bisericii din Șirineasa constă în tehnicile de construcție și în forma arhitecturală, ambele excepționale și rare în raport cu ceea ce se mai conservă azi în regiune. Se remarcă îmbinarea dintre tehnica și materialele de construcție tradiționale și moderne. Din punct de vedere tehnic, biserica de plan treflat este realizată în sistemul tradițional cu bîrne de lemn orizontale îmbinate în coadă de rândunică, dar sunt adăugate și tehnici noi: fundaţie şi contraforţi (pe latura de vest) din cărămidă, bolţi din nuiele împletite pe o structură de coaste din stejar legate la interior prin tiranţi din lemn, şarpantă din lemn de stejar cu elementele îmbinate prin chertare şi scoabe metalice, cornişa din cărămidă tencuită. Acoperişul a fost acoperit cu şiţă de stejar.
Excepționale sunt suprafaţa mare în plan acoperită de bolţi din nuiele împletite, intersectate cu pandantivi, şi soluţiile structurale atipice, precum cornişa de cărămidă aşezată pe lemn care lestează întreaga construcţie şi contrabalansează împingerile acoperişului.
Elemente artistice pe scurt
La exterior, biserica este tencuită şi zugrăvită, existând medalioane pictate cu sfinţi pe tot perimetrul acesteia. Pe timpanul de cărămidă există o nişă în care este pictată icoana Sf. Nicolae. Atât pictura exterioară, cât și cea interioară se depărtează de stilul tradiţional, întâlnit în bisericuţele de lemn din satele din România. În pisanie este menționat un pictor itinerant local, Ioan P. Leuleanu, probabil discipol al lui Tătărăscu sau al şcolii de zugravi de la Buzău, de la care a adoptat pictura de factură neoclasică, care, în aceeaşi perioadă, a mai pictat şi bisericile de la Prundiş-Dăieşti în 1886 şi Măgureni în 1888.
Pictura murală interioară, realizată în ulei pe tencuială de var, se înscrie în tipologia specifică picturii bisericești din secolului al XIX-lea din Țara Românească, cu scene autonome, încadrate în rame sub forma unor tablouri religioase de tip occidental, proiectate pe un fond neutru de tip simili-marmură. Programul iconografic, respectiv selecția și distribuția sfinților în registre, indică însă o viziune ceva mai conservatoare, încă legată de tradiția picturii postbizantine, descinzând în mod direct din practica de zugrăvire locală din epoca brâncovenească.
Iconostasul sculptat în filigran, a cărui vechime este neclară, reprezintă probabil cel mai valoros bun patrimonial; cel mai plauzibil, acesta aparține unei perioade anterioare construirii bisericii (sec. XVIII?) şi este posibil să fi fost modificat ca să încapă în noua construcţie.
Header/ foto: Alexandru Baboş, 2010
