05.03.2021
În luna octombrie a anului trecut, 24 de copii din localităţile Mihăileni şi Vârfu Câmpului din judeţul Botoşani, au primit instrumentele muzicale – blockflöte – și au început lecțiile de studiu a instrumentului şi cultură muzicală. Cele peste 600 de ore de educație muzicală de până acum s-au desfăşurat în curtea Casei lui George Enescu, când vremea a fost favorabilă, după care s-au derulat online.
Programul iniţiat şi desfăşurat de către Fundaţia Pro Patrimonio în parteneriat cu UiPath Foundation este intitulat „Academia de Muzică şi Educaţie pentru Copii”. Program de educaţie muzicală, complementar celui şcolar, dedicat copiilor din şcolile gimnaziale din jurul Casei George Enescu din Mihăileni, acesta îi ajută pe copii să își dezvolte interesul pentru activitățile școlare curente și, în acest mod, să își completeze bagajul cultural. Cultura muzicală dezvoltă creativitatea, gândirea logică, structurează gândirea critică și dezvoltă sensibilitatea artistică a tinerilor în formare. În plus, muzica coagulează comunități, ajută la păstrarea identității locale și completează o percepție corectă asupra patrimoniului. Într-o zonă cu tradiție instrumentală și vocală încă prezentă, dar cu risc mare de vulnerabilitate socială, cum este zona Botoşani – Dorohoi, muzica consolidează sentimentul de apartenență la comunitate, element foarte important pentru refacerea coeziunii sociale.
Doamna profesoară Paula Gavriluţă este profeosara de muzică care îi ajută pe copii să desluşească partiturile de blockflöte dar le transmite şi informaţii legate de cultura muzicală atât de necesară. În anul Beethoven accentul a fost pus pe descifrarea unor fragmente din Simfonia a IX-a, iar în apropierea lunii decembrie au învăţat despre cântecul patriotic al lui Anton Pann dar şi despre marele compozitor George Enescu, cel care cânta răniţilor sau organiza concerte caritabile. Cu ajutorul unor jocuri interactive online copiii învaţă să recunoască instrumentele muzicale iar prin audiţia muzicală pun în ordine frazele muzicale în funcţie de intensitatea lor şi în funcţie de instrumentele care apar în orchestră.
La începutul anului 2021 grupa de copii din programul de muzică a primit partituri noi şi continuă să-şi dezvolte abilităţile de utilizare a instrumentului.
Programul continuă şi pe parcursul anului 2021 în parteneriat cu UiPath Foundation.
Citeşte şi