București, 16 iunie 2022
Fundaţia Pro Patrimonio desfăşoară la Câmpulung Muscel pe parcursul anului 2022 un proiect cultural, creativ, interdisciplinar care pune împreună traducători şi lingvişti, chefi şi experţi culinari, elevi şi meşteşugari, într-un concept unic dedicat Vilei Golescu.
Proiectul a plecat de la descoperiririle din perioada pandemiei din vasta bibliotecă a familiei Golescu, mai precis două caiete de reţete din jurul anilor 1900 scrise de Maria Cantili Golescu, soția lui Vasile Golescu. La începutul anului acesta, echipa de proiect a început o documentare şi o valorificare în mod creativ a acestor materiale ca parte a patrimoniului imaterial ce aparține casei și orașului Câmpulung Muscel.
„Toate detaliile ascunse din acest caiet de rețete deschid un univers surprinzător al clasei burgheze din acea perioadă şi sperăm să-l surprindem cât mai bine în materialele ce le vom dezvălui și crea de-a lungul proiectului.” – arhitect Andreea Machidon, coordonator proiect Educaţie pentru Patrimoniu, Fundaţia Pro Patrimonio
Astfel, a fost fotocopiată și digitalizată cu mare grijă fiecare pagină a unuia dintre cele două caiete, proces urmat de transcrierea rețetelor originale, traducerea lor în limba română și editarea textelor astfel încât limbajul să fie ușor de înțeles pentru cititorul contemporan. O traducere a unui caiet de bucate de la 1900, scris în patru limbi și plimbat de autoare de la Paris la Bacău și Câmpulung la începutul secolului trecut devine astfel mai mult decât o simplă traducere. Devine o imersiune în contextul culinar al unei epoci la granița dintre vechi și modernitate şi o colaborare activă între traducători, lingvişti şi istorici.
Au fost adunate detalii despre un mod de găti și de a servi masa neașteptat de cosmopolit, profund influențat de trendurile culinare vest-europene, în special cele franțuzești, dar și de cele englezești, iberice, germane și italiene. Maria Cantili Golescu aparținea unei categorii sociale privilegiate în epocă, cu educație superioară, vorbitoare de mai multe limbi străine, care a călătorit mult și a avut ocazia să locuiască în mai multe orașe europene. Multiculturalismul familiei Golescu și, probabil, al unei întregi elite locale transpare în aceste frânturi de viață cotidiană sugerate de modul în care mâncau și dezvăluie o bucată interesantă din istoria gastronomică românească dintr-o decadă încă neacoperită de alte surse.
Acest prim material resursă rezultat este caietul digitalizat scanat, „Recettes de Cuisine” pe care îl puteţi găsi în biblioteca de resurse utile a fundaţiei urmând să fie prezentat şi caietul tradus integral şi reinterpretat.
La începutul vacanţei de vară, între 17-20 iunie, 15 copii din comunităţile din Câmpulung Muscel vor beneficia de trei zile de activităţi în curtea Vilei Golescu. Programul pregătit pentru ei va cuprinde în prima zi „Ziua plantelor în grădina comestibilă”, apoi „Ziua caietului, desenului şi a caligrafiei” iar la final vor parcurge „Ziua instalațiilor artistice” cu opriri în universul: obiectelor culinare din vilă, al portretelor Mariei Cantili, al cuvintelor „bizare” din manuscrise, al arborelui genealogic al familiei și al sfaturilor Mariei Cantili Golescu.
Astfel, copiii vor construi, cerceta, interpreta, crea şi se vor juca fiind mentoraţi de o serie de invitaţi specialişti care vor completa parcursul educațional cu informații prețioase și tehnici de lucru inedite. Seara de final le va oferi un film în aer liber în grădina Vilei Golescu conform tradiției caravanei de Educaţie pentru Patrimoniu a Fundaţiei Pro Patrimonio.
Lucrările și explorările copiilor vor face subiectul nu doar a unei expoziții online, dar mai ales a unei expoziții fizice în cadrul „Zilei Festive din Comunitate” gândită pentru perioada toamnei, când rezultatele întregului proiect „Jurnal culinar Maria Cantili Golescu – rețete, gusturi, obiecte și experimente” – jurnalul culinar, obiectele dedicate și filmul de prezentare – vor fi lansate și deschise publicul larg interesat.
Tot parte a proiectului, rețetele caietului au fost supuse unui proces de selecție cu ajutorul unor invitați experți din domeniul culinar. Fiecare dintre aceștia a ales două rețete pe care le va explora și adapta și apoi le va prezenta într-un mod cât mai creativ publicului propriu din mediul online.
Selecția rețetelor va ține cont atât de preferințele fiecărui specialist în parte, dar și de conținutul final al Caietului de
e Rețete, care dorește să documenteze și să aducă în atenția publicului o colecție de rețete cât mai diversă și mai bogată atât din punct de vedere al gustului, cât și al poveștii ce însoțește fiecare amintire cu gust în parte. Participanții vor „traduce” și transforma limbajul notelor de caiet în rețete cu ingrediente marcate și pași clari de urmat pentru utilizatorul din ziua de astăzi. Materialele vor forma în final Caietul de Rețete al Mariei Cantili Golescu, accesibil atât în format fizic cât și în format digital.
Sunt invitaţi să readucă în actualitate aceste reţete vechi: Andrei Chelaru (Fragment, Cluj), Oana Coantă (Bistro de l’Arte, Brașov), Irina Georgescu (autoarea cărții de bucate ”Carpathia”), Cristina Mehedințeanu (Horeca Culinary School, București), Mara Oană (Viscri 32), Mona Petre (Ierburi Uitate), Alex Petricean (Noua, București), Mădălina Roman (Szikra, Sf. Gheorghe), Horia Simon (Clubul Gastronomic Transilvan), echipa formată din Adriana Sohodoleanu și Cosmin Dragomir (Gastroart) și pe Adela Trofin (Slow Food Edinburgh).
Pe parcursul verii vor fi prezentate treptat aceste fragmente de poveşti şi imagini pe site-ul Fundaţiei Pro Patrimonio.
Aceleași resurse culinare și elemente din viața Mariei Cantili Golescu vor fi totodată baza realizării unei noi colecții de obiecte Honest Goods dedicate acestor descoperiri. Copii și adulți deopotrivă vor experimenta de-a lungul proiectului rețete și povești asociate lor prin jocuri, concursuri, provocări și proiecte practice.
Obiectele vor fi realizate în spiritul colecție existente de obiecte Honest Goods, folosind materiale și meșteri locali, cu proiecte pregătite de doi designeri. Obiectele astfel rezultate vor fi prezentate în cadrul paginii dedicate de obiecte Honest Goods, fiecare dintre acestea conținând în prezentare rețeta de influență.
*
„Jurnal culinar Maria Cantili Golescu-rețete, gusturi, obiecte și experimente” este un proiect cultural al Fundaţiei Pro Patrimonio co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.
Partenerii media: Scena 9, Rock FM, Muscel TV, Revista Zeppelin; Proiect prieten: „Ierburi uitate”.
Citeşte mai mult
Rețete de bucătărie – Maria Cantili Golescu. Caietul extins.
Standerul de haine cu garderoba Mariei Cantili Golescu şi alte poveşti
Comunicat de presă. Jurnal culinar Maria Cantili Golescu – rețete, gusturi, obiecte și experimente
Zece Experimente Contemporane din Jurnalul Culinar Maria Cantili Golescu
Girdle, ustensilă istorică de gătit
„Recettes de Cuisine”, caietul digitalizat
Ansamblul Golescu. Observator de Peisaj Cultural în Câmpulung Muscel