24 DE ANI ÎN SERVICIUL PATRIMONIULUI ȘI COMUNITĂȚILOR DIN ROMÂNIA
Concerte pe Siret, ediţia a II-a, 18-27 iulie 2022

Concerte pe Siret, ediţia a II-a, 18-27 iulie 2022

Fundaţia Pro Patrimonio, ca iniţiator al „Concertelor pe Siret” din 2021, alături de organizatorii – Asociaţia Maria, Cai de Vis şi Societatea Internaţională George Enescu Viena – recrează circuitul celor trei conace Casa George Enescu din Mihăileni, Conacul Miclescu din Călinești și Conacul Moruzi de la Vârfu Câmpului în perioada 18 – 27 iulie.

A doua ediţie „Concerte pe Siret” aduce o nouă ofertă culturală comunităţilor de pe Siret atragând un public regional, național și internaţional pentru o dezvoltare durabilă, bazată pe valorile și patrimoniul material și imaterial al întregii regiuni.

Frumusețea naturii, diversitatea patrimoniului arhitectural, a tradițiilor din regiune pot sprijini dezvoltarea zonelor rurale și plasarea acestora pe harta turistică, economică și culturală a României.

„Fundaţia Pro Patrimonio a observat faptul că pandemia şi evenimentele din Ucraina, au modificat şi modifică în continuare calitatea vieţii pe malul stâng al Siretului superior. Un ecosistem valoros generat de valea Siretului cu lacurile şi luncile sale şi un peisaj cultural remarcabil format din ansambluri de clădiri istorice, conace, păduri va trebui redescoperit, reevaluat şi întreţinut prin acţiunile comunităţilor şi în interesul lor.

Concertele pe Siret s-au născut ca parte a acestui efort care va fi conştientizat în timp. În acest fel valorile acestei zone geografice cu personalităţile cunoscute care s-au remarcat în ultimele secole, vor putea fi valorificate concret în viitor(Enescu, Iorga, Eminescu, Luchian).

Concertele pe Siret nu conţin numai componenta muzical-concertistică, ci şi o componentă de educaţie în muzică, studiul sunetului şi meşteşuguri tradiţionale şi de asemenea o prezentare a peisajului arhitectural din vecinătatea Văii Siretului.

Muzica poate fi un element coagulant, împreună cu peisajul cultural, care este un concept important pe care România încearcă să-l dezvolte în toate politicile pentru patrimoniu. Muzica, arhitectura și peisajul cultural încep să lege un teritoriu în care comunitățile și populația devin actori efectivi.

Alături de Asociaţia Maria, Cai de Vis şi Societatea Internaţională „George Enescu”, Viena şi din ce în ce mai multe organizaţii interesate, am decis ca ediţia a II-a să aibă loc în cele trei locuri deja cunoscute: Mihăileni, Vârfu Câmpului şi Călineşti, dar în viitor să poată genera pe aceleaşi principii noi locuri implicate în clădiri istorice cu potenţial, de exemplu conacul Capri, de la Brăeşti.  

Aici, orice vizitator va avea experienţa unui contact cu arhitectura şi ambianţa de secol XIX precum şi problemele pe care le presupune adaptarea unui asemenea ansamblu la cerinţele vieţii actuale. Șerban Sturdza, președintele Fundației Pro Patrimonio.

 

„În ediția din acest an a „Concertelor pe Siret“ tinerii sunt atât principalii protagoniști, cât și dedicatarii evenimentelor muzicale centrate în jurul Mihăilenilor lui Enescu, târgul care conservă atâtea amintiri și momente prețioase, chiar decisive, pentru destinul compozitorului. Inițiat de Fundația Pro Patrimonio, Asociația Maria, Cai de Vis și Societatea Internațională „George Enescu“ Viena, proiectul „Concerte pe Siret” îmbină acțiunile cultural-educative, unde muzicii îi revine rolul principal, cu cele de salvare a patrimoniului. Scopul evenimentelor este revitalizarea acestei regiuni prin atragerea și implicarea comunităților locale, pornind de la conștientizarea potențialului extrem de complex și divers al acestor locuri.

Evenimentele muzicale vor debuta cu un curs de măiestrie dedicat tinerilor pianiști, elevi ai colegiilor de muzică din Botoșani, Iași, București, Piatra-Neamț, Bacău, care va avea loc la Casa Enescu din Mihăileni în săptămâna 18-24 iulie și se va încheia cu concertul participanților din seara de 24 iulie. Masterclass-ul se va desfășura pe parcursul a 8-9 ore de cursuri zilnice, fiecare elev pianist beneficiind în fiecare zi de o oră de curs individual.

Vor urma cele două concerte ale Orchestrei de Tineret a Iașului, dirijată de Virgil Popa, cu soliștii Eliza Solomon (soprană), Radu Cotoman și Bogdan Lazăr (vioară) și Smaranda Iftime (violoncel), în 25 iulie la Casa Enescu din Mihăileni și în 26 iulie la Conacul Miclescu din Călinești, iar în 27 iulie recitalul cameral cu Răzvan Suma (violoncel) și Cristina Mihart (pian) la Conacul Moruzi din Vârfu Câmpului.

Ne dorim ca evenimentele să se bucure de un public cât mai numeros și curios, sperând că vom convinge noi susținători și donatori, mulțumindu-le totodată sponsorilor și partenerilor care au înțeles importanța desfășurării acestor acțiuni cultural-educative într-un spațiu cu valențe unice în peisajul românesc și nu numai. Pianista Raluca Știrbăț, președinte a Societății Internaționale „George Enescu”, Viena

 

Mai multe detalii despre iniţiatorii proiectului se pot găsi la linkurile:

https://www.propatrimonio.org/

https://batemfierullaconac.ro/

https://www.facebook.com/caidevis/

Concept & grafică: Alexandra Mihailciuc, Andrei Tache, Cristina Catoiu

 

Program „Concerte pe Siret”

18-24 iulie, Casa Enescu, Mihăileni

Curs de măiestrie susținut de pianista Raluca Știrbăț

 

24 iulie, Casa Enescu, Mihăileni, ora 18:30

Concertul tinerilor pianiști participanți la Masterclass, elevi ai colegiilor și liceelor de muzică din

Iași, București, Botoșani, Bacău, Piatra-Neamț.

Intrare liberă.

 

25 iulie, Casa Enescu, Mihăileni, ora 18:30

Concertul Orchestrei de Tineret a Iașului

Dirijor: Virgil Popa

Soliști:

Eliza Solomon (soprană)

Radu Cotoman și Bogdan Lazăr (vioară)

Smaranda Iftime (violoncel)

În program lucrări de: Bach, Vivaldi, Händel, Albinoni, Ceaikovski, Puccini, Delibes, Turina, Porumbescu, Enescu, Dimitrescu. 

Intrare liberă.

 

Casa lui George Enescu din Mihăileni, judeţul Botoșani, monument istoric aflat în proprietatea Fundaţiei Pro Patrimonio, a fost salvată de la colaps şi a trecut   printr-un proces de restaurare timp de şapte ani. Pe cât de mică, pe atât de interesantă, ea reprezintă un martor palpabil al modului de viaţă pentru o familie intelectuală a secolului XIX. Tocmai de aceea, Casa Enescu, poate deveni un subiect de cercetare experimentală cu scop precis: care era confortul standard de viaţă în mediul rural pentru familiile cu potenţial intelectual şi dorinţă de dezvoltare?

Este locul în care compozitorul și-a petrecut perioade ale copilăriei și maturității, definitivând multe din capodoperele sale. A fost ultimul loc pe care l-a vizitat înainte de a părăsi țara definitiv în septembrie 1946. Casa a aparținut mamei lui George Enescu, Maria Cosmovici, și a fost construită de părinții acesteia, cel mai probabil, pe la mijlocul secolului XIX. În prezent, casa este redată comunității locale sub forma unui centru cultural şi de educaţie. În 2020 s-au finalizat lucrările de restaurare, moment marcat și prin inaugurarea unuia dintre cele mai ambițioase proiecte ale Fundației Pro Patrimonio, „Academia de muzică și studiul sunetului”.

 

26 iulie, Conacul Miclescu, Călinești, ora 19:00

Concertul Orchestrei de Tineret a Iașului

Dirijor: Virgil Popa

Soliști:

Eliza Solomon (soprană)

Radu Cotoman și Bogdan Lazăr (vioară)

Smaranda Iftime (violoncel)

În program lucrări de: Bach, Vivaldi, Händel, Albinoni, Ceaikovski, Puccini, Delibes, Turina, Porumbescu, Enescu, Dimitrescu. 

Intrare liberă.

 
Concertul de la Conacul Miclescu din Călineşti va fi deschis de o prezentare legată de arhitectură intitulată „De ce ne plac casele istorice?
Speakeri:
 
Şerban Sturdza, Preşedintele Fundaţiei Pro Patrimonio
 
Ştefan Bâlici, Preşedintele Ordinului Arhitecţilor din România
 
Mihai Tulbure, Managerul Societăţii Proiect Botoşani, Vicepreşedintele Consiliului Teritorial Filiala Nord-Est Botoşani – Suceava.
 
Intrare liberă.

Ansamblul Miclescu de la Călineşti reprezintă, în acest moment, unul dintre cele mai autentice conace restaurate în România. Ansamblul conacului şi anexelor sale, inclusiv biserica Sf. Nicolae, au fost construite în etape între secolele XVII şi XIX şi reprezintă pentru epoca respectivă un model de relaţionare cu comunitatea locală. Arhitectura conacului este de factură neoclasică şi reprezintă un martor al acestui curent puternic influenţat de acelaşi stil practicat în Polonia şi Rusia.

Conacul a reprezentat un model de fermă agricolă modernă, fiind totodată unul dintre conacele reprezentative din România în perioada interbelică, când aici a fost unul dintre locurile predilecte de întâlnire ale protipendadei româneşti. Naţionalizat şi distrus după venirea comunismului, conacul a fost recuperat de descendentul direct, domnul Radu Miclescu, şi restaurat cu grijă şi devotament. Timp de 15 ani, Conacul Miclescu a devenit un spațiu artistic unic, o fermă agricolă de succes, un șantier de restaurare cu caracter educaţional, un loc primitor după inaugurarea sa pentru intelectuali, artiști, jurnaliști şi oameni politici ai modernităţii. Amprenta socială și filantropică a familiei Miclescu s-a extins şi către biserica de lemn din satul Cerviceşti care a fost restaurată şi, în general, asupra comunității locale, pentru care a creat locuri de muncă şi a oferit ajutoare sub diverse forme.

 

27 iulie, Conacul Moruzi, Vârfu Câmpului, ora 19:00

Recital cameral

Răzvan Suma (violoncel) și Cristina Mihart (pian)

În program lucrări de: Bach, Elgar, Rahmaninov, Fauré, Enescu, Piazzola.

Intrare pe bază de invitaţie.

 

Conacul Moruzi, din Vârfu Câmpului, construit în secolul XIX în stil neoclasic, pe malul râului Siret, se află într-un parc inconfundabil datorită stejarilor seculari şi vegetaţiei care se dezvoltă în pantă până la malul râului.

Frumusețea locului este una cu totul aparte și poate crea un cadru scenografic unic pentru evenimente culturale: concerte, ateliere, conferințe.

 

Toate activităţile au loc în aer liber.

Eveniment Facebook aici


Citeşte şi

Cum a fost la „Concerte pe Siret”

„Concerte pe Siret”. 140 de ani de la nașterea lui George Enescu

 

Ce poti face tu?

Newsletter Donează