24 DE ANI ÎN SERVICIUL PATRIMONIULUI ȘI COMUNITĂȚILOR DIN ROMÂNIA
Să înţelegem cum reabilităm o clădire istorică – Episodul 3

Să înţelegem cum reabilităm o clădire istorică – Episodul 3

Cum obținem autorizația de construire

După toate studiile despre care am povestit anterior pasul următor este să obținem autorizația pentru realizarea lucrărilor de intervenție (autorizația de construire). Procedura are mai multe etape: se solicită de la primăria locală un certificat de urbanism prin care se indică ce anume este permis conform regulamentelor locale și ce alte autorități trebuie să analizeze în prealabil (avize) proiectul înainte de eliberarea autorizației. În cazul lucrărilor pe clădirile istorice (monumente) sunt obligatorii punctele de vedere ale Direcției pentru cultură județeană și ale Inspectoratului de Stat în Construcții.

Direcțiile de cultură evaluează (în teorie) modul în care, prin proiect, se conservă valoarea de patrimoniu a clădirii și poate solicita modificări ale soluției astfel încît să asigure o intervenție de calitate cu respectarea principiilor de protejarea a patrimoniului. Direcțiile de cultură se consultă pentru aceste avize cu Comisiile Zonale ale Monumentelor, formate din specialiști în domeniu, pentru emiterea punctelor de vedere. Din păcate în practică, tot mai adesea, aceste avize sunt condiționate de interese diverse, divergente față de cele de conservare și punere în valoare a patrimoniului. Proiectul care se prezintă Direcției pentru Cultură și implicit Comisei Zonale conține studiile preliminare și soluția de arhitectură propusă în care sunt explicitate toate lucrările de intervenție, reparație și eventual adăugiri, modificări cu justificările aferente.

Continuarea seriei:

Diagnosticul unei clădiri

Consultarea „clientului”

Ce poti face tu?

Newsletter Donează