Școala-atelier de meșteșuguri pe șantierul de la Țibănești
Din 2006, la conacul Petre P. Carp din Țibănești, jud. Iași, se organizează un program cultural intitulat Batem fierul la conac! Programul include o serie de workshopuri de meșteșuguri tradiționale și tehnici experimentale și este coordonat de Asociația Maria în parteneriat cu Fundația Pro Patrimonio. Toate activităţile grupate în jurul conacului P.P. Carp constituie o şcoală de meşteşuguri, destinată în primul rând sătenilor din zona Ţibăneştiului, dar şi tuturor celor care conştientizează valoarea patrimoniului cultural şi nevoia de a-l transmite urmaşilor. Ansamblul istoric de importanță națională Petre P. Carp din Țibănești este compus din conac, biserică, mausoleu și clădirea anexă. Parcul dendrologic nu a fost restituit și a rămas în administrarea autorităților locale. Detalii despre ansamblu și program aici:
Adresat studenților de la facultățile de arhitectură, restaurare, artă, construcții, arheologie, fotografie, localnicilor, specialiștilor, precum și celor interesați de subiect, Batem fierul la conac! este o alternativă la oferta standard de învățare. Workshopul este secondat de prezenţa Şcolii de Fotopoetică Mraz – prelegeri, proiecţii şi expoziţii, care „cartează” poetic activităţile şi peisajul cultural de la Ţibăneşti.
„În atelierele de la conac am învățat să nu căutăm rețete şi formule universal valabile, ci să judecăm fiecare caz în parte, cât de important este contextul folosirii unui material, faptul că el trebuie lucrat corect şi ținând seama de proprietățile lui, lăsând mâinile să-l amprenteze şi să-l umple de conținut”, spune organizatorul atelierului, Asociația Maria.
În septembrie 2017, asociația Carpenters Without Borders și o clasă de ucenici tâmplari de la Compagnons du Devoir și Tour de France din Rouen au venit să refacă voluntar șarpanta și acoperisul fierăriei din Țibănești, în restaurare de zece ani. Noua șarpantă și acoperișul vor permite crearea unui nou spațiu utilizabil. Acesta va reprezenta un important ajutor în continuarea proiectului de la Țibănești, în organizarea cursurilor și atelierelor practice dedicate meșteșugurilor tradiționale. Procesul de lucru, începand cu documentarea modului în care buştenii de lemn de frasin şi stejar au fost mutaţi, studiați şi ciopliţi de către meşteri şi ucenici a fost documentat intr-un jurnal de atelier online aici:
https://tibanestiaocdtf.wixsite.com/mobilite2017
Detalii despre școala-atelier de meșteșuguri de la conacul P.P. Carp din Țibănești