24 DE ANI ÎN SERVICIUL PATRIMONIULUI ȘI COMUNITĂȚILOR DIN ROMÂNIA
Să înţelegem cum reabilităm o clădire istorică – Episodul 1

Să înţelegem cum reabilităm o clădire istorică – Episodul 1

Diagnosticul unei clădiri

În vara 2020, Pro Patrimonio a câștigat o finanțare prin Timbrul Monumentelor Istorice al Institutului Naţional al Patrimoniului pentru realizarea documentației tehnice pentru autorizare și execuția lucrărilor de conservare pentru Conacul Neamțu din Olari. Pentru monumentul istoric, LMI 2015-OT-II-m-B-08968, realizăm toată documentaţia necesară pentru conservarea lui și refuncționalizarea într-un centru experimental de studii și educație.

Misiunea fundaţiei este aceea de a folosi fiecare proces, şantier, experiment ca pe o ocazie de a educa atât specialiştii cât şi publicul larg. Folosim acest prilej pentru a povesti ce înseamnă un astfel de parcurs, care pare foarte complicat, birocratic și accesibil doar unor cunoscători ai domeniului. Facem acest proces transparent, un exemplu şi o încurajare de a de a apela cu încredere la sprijinul profesioniștilor pentru a interveni pe o clădire existentă, nu doar pe un monument istoric.

Proiectul este compus din mai multe etape pentru elaborarea documentațiilor tehnico-economice pentru intervenții asupra monumentelor istorice. Prima dintre ele este cea de diagnostic – care sunt problemele casei. Exact ca la medic, întâi evalăm starea de sănătate și cauzele degradărilor vizibile, dar realizăm și analize ale materialelor pentru a putea evalua mai în detaliu comportarea casei.

Din ce e alcătuită etapa de diagnostic:

> RELEVEUL >> STUDIUL ISTORIC >> ANALIZELE DE MATERIALE >> STUDIUL GEOTEHNIC >> RIDICAREA TOPOGRAFICĂ >> EXPERTIZA TEHNICĂ

RELEVEUL este desenul complet al clădirii (planuri, secțiuni, fațade), pe care îl face arhitectul. Se poate măsura în mod clasic – cu ruleta și desena fiecare piesă în parte, sau se poate opta pentru tehnologie modernă -scanare 3D. Releveul se combină cu fotografiile și observațiile directe pentru a nota degradările care se observă: fisuri, elemente lipsă (ferestre, tencuieli, finisaje, coșuri) sau deformări și deplasări de elemente constitutive. Observația directă poate aduce informații și despre etapele diferite de construire (dacă se observă rosturi sau diferențe de materiale).

Evoluția în timp a clădirii – modificări, mod de folosire, referințe și imagini vechi – este deosebit de important pentru a înțelege starea actuală a clădirii.

STUDIUL ISTORIC analizează de asemenea și valoarea culturală a diferitelor elemente constitutive stabilind, în cazul monumentelor istorice, modurile de intervenție (de exemplu conservare strictă, reparații cu materiale compatibile etc.) În cazul Conacului Neamțu, mozaicul roman de la etajul 1 este unul din cele mai valoroase elemente care trebuie conservat strict.

Alte analize necesare pentru stabilirea diagnosticului sunt ANALIZELE DE MATERIALE (cărămidă, mortare, tencuieli, lemn) pentru a determina compoziția lor și gradul lor de rezistență. Dacă sunt mai multe tipuri de materiale se recomandă să fie testate majoritatea. În cazul în care sunt zone cu umiditate ridicată se recomandă și măsurători de umiditate în profunzimea zidurilor sau elementelor constructive. În cazul materialelor organice (lemn) se recomandă și analiza bio-chimică a elementelor, pentru a stabili dacă există și atacuri biologice și de ce tip.

STUDIUL GEOTEHNIC se referă la analiza solului și fundațiilor clădirii. Se face prin sondaje la fundații și analiza straturilor de teren pentru a determina rezistența lor și prezența umidității în sol.

RIDICAREA TOPOGRAFICĂ este necesară pentru a analiza poziția casei pe teren și modul de scurgere a apelor de ploaie la nivelul solului. Adesea în jurul caselor vechi terenul s-a ridicat în timp și apele se scurg greșit, către casă, fiind unul din principalii factori de degradare.

Toate informațiile colectate sunt analizate din punct de vedere al stabilității structurale (alcătuirea geometrică – releveu, rezistența materialelor și a solului etc.) și se stabilește diagnosticul complet al clădirii precum și recomandări și priorități de intervenție.

Continuarea seriei:  Consultarea „clientului;  Cum obținem autorizația de construire

Ce poti face tu?

Newsletter Donează