Caroline d’Assay, Preşedintele Pro Patrimonio Franţa

Gânduri transmise de Caroline d’Assay, Preşedintele Pro Patrimonio Franţa

„România a fost mereu prezentă în viața mea, părinții mei aveau prieteni români, iar eu știam că la celălalt capăt al Europei Yalta închisese granițele și privase de libertate popoare întregi.

Soarta i-a adus în calea mea pe creatorii Fundației Pro Patrimonio la începutul creării sale și, de îndată ce s-a ivit ocazia, m-am îmbarcat și eu pe această corabie, pentru a reînnoda relațiile cu estul Europei și pentru a contribui la crearea de noi legături. Dacă vestul trăise în libertate, iar țările din est nu, România în special, simțeam că am, într-un fel, o datorie. Și dincolo de interesul meu pentru orientul continentului nostru și istoria sa frământată, a pune bazele unor noi colaborări și apoi a unor prietenii a fost și continuă să reprezinte o mare bogăție. 25 de ani de legături… Am găsit în istoria comună că România și Franța au avut mereu o relație de înțelegere profundă.

În ceea ce privește patrimoniul și soarta sa nefericită, a fost mereu și continuă să fie nevoie de foarte multă perseverență pentru ca lucrurile să se miște într-o societate care, în multe cazuri, nu simțea necesitatea acestor schimbări. Echipa noastră a avut deseori dezamăgiri, dar, încetul cu încetul mentalitățile au evoluat, generațiile s-au maturizat, și s-au înregistrat progrese graduale. În această evoluție nu foarte rapidă, trebuie să recunosc că a nu fi româncă a reprezentat, poate, un avantaj. Așteptările, sentimentele și deci și rănile nu au fost, desigur, aceleași, iar experiența cu patrimoniul francez a reprezentat, cu siguranță, un atu. A fost foarte pasionant să creăm relații cu instituțiile franceze și europene din domeniul patrimoniului. Când privim istoria și distrugerile violente produse în Franța asupra patrimoniului în timpul revoluției franceze, putem spera, pe bună dreptate, la renașterea patrimoniului românesc, de fapt a unui anume patrimoniu, etichetat „burghez”, de „origine socială nesănătoasa”, ceea ce a delegitimat însăși noțiunea de patrimoniu.

Pentru Fundația Pro Patrimonio educația este piatra angulară a tuturor acțiunilor sale, cimentul care ajută la reconstrucție. Ea necesită o investiție umană importantă, în sensul în care unește elementele de cultură, printre care și patrimoniul construit, și care au fost minuțios separate de către regimul comunist. Este vorba despre cunoștințe, folosire, utilitate, plăcere, respect față de trecut, proiectare în viitor și, mai ales, despre atenție față de persoanele afectate. De toate acestea ne ocupăm noi, iar rezultatele se văd deja.

Este foarte important să simțim că avem susținere, pe de o parte pentru că ajută financiar acțiunile noastre, dar și pentru că suportul moral, impresia de solidaritate pe care le resimțim sunt foarte importante pentru noi. Ceea ce facem nu este numai din plăcerea (reală, de altfel) de a clădi edificii, ci oameni. Acest patrimoniu este așa de bogat, trebuie sa îl ajutam să reînvie și să trăiască. Veniți alături de noi să așezați o cărămidă la această construcție. Iar dacă ați făcut-o deja, continuați!”

FR

„La Roumanie a toujours été présente pour moi, mes parents avaient des amis roumains, et je savais qu’à l’autre bout de l’Europe, Yalta avait fermé les frontières privant de liberté des peuples entiers. Le hasard a mis sur ma route les créateurs de Pro Patrimonio à ses débuts. Quand il s’est présenté  j’ai embarqué sur ce bateau, pour renouer avec l’est de l’Europe et  contribuer à  des liens renouvelés ; car l’ouest avait vécu libre et ces pays non, et en particulier la Roumanie, il y avait une dette en quelque sorte. Et au delà du fait de ma curiosité pour l’Orient de notre continent et  son histoire mouvementée, nouer des collaborations puis des amitiés a été pour moi et est toujours d’une  grande richesse. 25 ans de liens…. J’ai trouvé dans l’histoire commune que  la Roumanie et la France ont eu une réelle connivence

Pour ce qui concerne le Patrimoine et son sort malheureux, il a  fallu, et il faut encore beaucoup d’opiniâtreté  pour faire bouger les choses dans une société qui dans beaucoup de cas n’en voyait pas la nécessité.  Notre équipe a eu souvent des désillusions.  Mais petit  à petit les mentalités ont évoluées, les générations ont grandies, des progrès se sont fait doucement.  Dans ce processus peu rapide il faut l’admettre, ne pas être roumaine a peut-être  été un avantage, les attentes, l’affectivité et donc les blessures n’étaient évidement pas les mêmes, et mon expérience française du Patrimoine un atout surement ; il a été passionnant de créer des liens avec les institutions françaises et européennes dans le champ du Patrimoine.  Quand on regarde l’Histoire et les saccages sur le Patrimoine que  la révolution française a fait en France on peut légitimement espérer la renaissance du Patrimoine roumain, en fait un certain patrimoine, étiqueté « bourgeois »  de « mauvaise origine sociale » qui a délégitimé la notion même de patrimoine. Le processus de collectivisation, pour finir cruel, a laissé des blessures toujours à l’œuvre mais l’attachement de nombreux roumains à leur patrimoine montre  l’authenticité de leur culture,  et demande à être soutenu.  

Pour la Fondation l’éducation est la pierre angulaire de toutes ses actions, le ciment qui aide à la reconstruction. Elle demande un investissement humain important, au sens ou elle relie les éléments de culture dont fait partie le patrimoine bâti, soigneusement séparés par le régime communiste. Il s’agit de savoirs, d’usage, d’utilité, de plaisir, de respect  du temps passé, de sa projection dans l’avenir et surtout d’attention aux personnes concernées.  C’est ce que nous faisons et  de vrais résultats sont là.

 Il est très important d’avoir du  soutient, à la fois car cela facilite financièrement nos actions mais aussi parce que le soutient moral, l’impression de solidarité que nous en ressentons sont très importants pour nous, nous ne le faisons pas uniquement pour le plaisir (réel d’ailleurs) de remonter des pierres nous le faisons car c’est la construction des hommes.  Ce patrimoine est si riche, il faut l’aider à vivre et revivre.  Venez mettre une pierre à cet édifice avec nous. Et si vous l’avez déjà fait, continuez !”