24 DE ANI ÎN SERVICIUL PATRIMONIULUI ȘI COMUNITĂȚILOR DIN ROMÂNIA
Casa Enescu din Mihăileni la a treia viață

Casa Enescu din Mihăileni la a treia viață

Iulie 2024

După un an de eforturi intense, Casa George Enescu din Mihăileni a depășit faza cea mai dificilă. Raportul biologic întocmit de doamna biolog Ionela Melinte atestă că lucrările de eliminare a ciupercii Merulius lacrymans  au fost corect abordate și că în prezent casa este biologic asanată. Intervențiile s-au făcut atent și cu pași mici pentru a nu risca extinderea contaminarii, dar și pentru a preveni deteriorări majore la structura de rezistență. Mulțumim donatorilor și sponsorilor, fără de care aceste lucrări nu ar fi putut fi posibile: Egger Group, Dedeman, EchitArt, Elsaco.

În ciuda lucrărilor de întreținere și amenajare a solului prin drenuri, puțuri absorbante, sistematizare verticală și ventilare a spațiilor subterane umiditatea din pivniță persistă. Pentru că această umiditate excesivă nu poate fi controlată natural suntem în discuții cu firma BioDry pentru a folosi soluții de dezumidificare mecanice performante.

În prezent lucrările se concentrează pe refacerea finisajelor pentru a face casa primitoare și pregătită de activități. Se refac tencuielile interioare și exterioare, sobele și pardoselile. Lucrările au afectat parțial și instalația electrică. Dacă iluminatul a putut fi conservat de la începutul lucrărilor, toată rețeaua de prize a fost dezafectată pentru a putea realiza intervențiile la fundații, soclu și pardoseli. Aceasta trebuie refăcută acum.

Estimarea costurilor necesare pentru toate aceste activităţi de finalizare și redeschidere casei este de circa 25.000 Euro.

DONEAZĂ PENTRU CASA ENESCU

De când a fost introdusă în circuitul public şi au început treptat să se desfăşoare proiecte educaţionale în sau în legătură cu Casa George Enescu din Mihăileni, aceasta s-a dovedit a fi un adevărat factor catalizator. Mai presus decât un obiect de patrimoniu, este ceea care generează legături puternice pentru comunităţile locale de pe malul stâng al Siretului superior, o identitate locală renăscută, un interes crescut pentru poveştile locului şi peisajul cultural al râului, acces deschis la cultură şi educaţie muzicală, studiul sunetului şi meşteşuguri tradiţionale.

În paralel cu aceste eforturi, pentru refacerea și întreținerea Casei Enescu, s-a înființat Academia de Muzică și Studiul Sunetului George Enescu din Mihăileni, aceasta funcționând ca un centru de excelență în studiul muzicii clasice. În Academie au fost atrași copiii din zona Moldovei, oferindu-li-se șansa la educație de calitate într-un mediu cultural care îmbină componenta memorială cu educația muzicală.

În fiecare vară sunt organizate ateliere practice de educaţie prin experiment și creativitate la care copiii din Mihăleni iau parte, anul acesta, componenta de educaţie pentru patrimoniu se numeşte „Kit şi Caravană de Patrimoniu – Case și Comunități care Conlucrează” şi se desfăşoară cu activităţi lunare, kituri şi ateliere în cinci comunităţi în care Pro Patrimonio are intervenţii de restaurare.

Implicarea Pro Patrimonio de-a lungul timpului s-a făcut fără implicarea statului, din donații private, proiecte culturale și prin voluntariat. După terminarea lucrărilor de consolidare şi restaurare a clădirii, utilizarea casei va fi îndreptată către educaţie şi cercetare, cu preponderență în domeniul muzicii şi în interesul viitoarelor generații.


Citeşte şi:

 

Un proiect simbol pentru comunitatea locală

O ciupercă dăunătoare afectează lemnul Casei George Enescu din Mihăileni. Intervenţii de urgenţă.
Concerte pe Siret. Concert final Masterclass, 22 august 2023. Călinești, Sala din Deal.

Concerte pe Siret, ediția a III-a

Eliminarea umezelii la Casa George Enescu. Şantier sub observaţie.

 

Ce poti face tu?

Newsletter Donează